Insuficienta cardiaca congestiva. Insuficienta cardiaca congestiva - cand suntem in pericol?
Activitatea fizică uzuală nu determina fatigabilitate, palpitaţii sau dispnee. Clasa II Moderată limitare a activităţii fizice; Fără simptome de repaus; Activitatea fizică uzuală determină fatigabilitate, palpitaţii sau dispnee.
Clasa III Limitare marcată a activităţii fizice; Fără simptome de repaus; Fatigabilitate, palpitaţii sau dispnee la eforturi mai mici decât cele uzuale. Clasa IV Incapacitatea de a efectua activitate fizică fără disconfort; Simptome de repaus; Creşterea disconfortului în cazul oricărei activităţi fizice. Din puncte de vedere al examinării fizice, este necesară o evaluare atentă în scopul identificării eventualelor semne de severitate a insuficientei cardiace. O astfel de evaluare trebuie să includă măsurarea semnelor vitale, examinarea inimii şi a pulsului, precum şi a altor organe pentru evidenţierea congestiei, a hipoperfuziei sau a unor comorbidități şi nu în ultimul rând evaluarea aspectului general al pacientului.
Insuficienta cardiaca congestiva
Prin urmare, la examenul clinic obiectiv pot fi decelate: tahicardie, aritmii, tahipnee, turgescență jugulară, abolirea sau diminuarea murmurului vezicular la nivelul bazelor pulmonare, prezența ralurilor pulmonare, deplasarea şocului apexian către stânga sau inferior, prezența zgomotelor cardiace III şi IV, hepatomegalie, ascită, edeme presacrale, edeme ale piciorului.
Printre semnele clinice care indică o afectare severă se numără: pulsul filiform, pulsul alternant, extremităţile reci sau marmorate, anasarca acumularea excesivă a fluidelor în organism cu edemațierea tuturor țesuturilor. Cum investigăm un pacient cu insuficiență cardiacă acută? În ceea ce priveşte diagnosticarea unui pacient cu insuficiență cardiacă, simpla confirmare nu este suficientă; este foarte important să se stabilească cauza acesteia, în măsura în care unele forme de insuficiență cardiacă pot fi corectate sau necesită tratament special care depăşeşte limitele tratamentului convenţional.
Explorările de laborator şi metodele imagistice oferă informaţii importante pentru diagnosticul şi managementul pacientului cu insuficiență cardiacă. Investigaţiile iniţiale esenţiale sunt ecocardiografia, electrocardiograma şi explorările de laborator. Ecocardiografia şi electrocardiograma sunt cele mai utile teste la pacienţii cu suspiciune de insuficiență cardiacă.
Ecocardiografia oferă informaţii imediate despre volumele cavităţilor, funcţiile sistolică şi diastolică, grosimea pereţilor şi funcţia valvulară. Aceste informaţii sunt cruciale în stabilirea tratamentului adecvat. Alte modificări includ: hipopotasemia și hiperpotasemia Funcţia renală — testele de cuantificare a funcţiei renale sunt printre cele mai importante în evaluarea pacienţilor cu insuficientă cardiacă acută.
Importanta acestora derivă şi din faptul că terapia cu diuretice utilizată în insuficienţa cardiacă poate gravă disfuncţiile renale preexistente. Funcţia hepatică — cuantificată prin activitate spontană de protrombină; evaluarea insuficienta cardiaca congestiva hepatice prin hepatocitoliză şi nivelul bilirubinei totale insuficienta cardiaca congestiva directe. Aceste modificări par să nu se îmbunătăţească pe parcursul spitalizării, în ciuda ameliorării congestiei.
Dintre aceştia, aproximativ jumătate aveau valori ale hemoglobinei cuprinse între 5 şi S-a constatat, de altfel că anemia este un factor de prognostic negativ pentru pacienţii cu insuficiență cardiacă acută.
Peptidele natriuretice — BNP brain natriuretic peptide şi NT-proBNP s-au dovedit a fi utile în camera de gardă pentru a face diferenţa între dispneea de origine cardiacă şi cea de alte etiologii. Radiografia toracică — utilitatea clinică este de a identifica modificări cardiovasculare cardiomegalie, congestie pulmonară, edem pulmonardar şi patologii asociate, de tipul pneumoniei sau colecţiilor pleurale importante ca şi cauze alternative de dispnee. Care sunt complicațiile insuficienței cardiace acute?
Speranta de viata si sfaturi daca suferi de insuficienta cardiaca
I Complicații cardiace A Agravarea insuficienței cardiace În cursul evoluţiei insuficienței cardiace există riscul de agravare, cu apariţia unor forme clinice specifice, ce necesită măsuri terapeutice aparte.
Una dintre aceste forme este reprezentată de edemul insuficienta cardiaca congestiva acut cardiogen. Majoritatea acestor pacienţi se prezintă cu hipoxie, cu un pH uşor crescut şi cu pCO2 scăzută datorită hiperventilaţiei. Agravarea edemului pulmonar acut, cu scăderea pH-ului sau creşterea retenţiei de CO2, indică necesitatea ventilației mecanice non — invazive.
În cazul scăderii tensiunii arteriale, trebuie luată în considerare şi administrarea de suport inotrop. Studiile clinice sugerează că la pacienţii cu edem pulmonar acut cardiogen, ventilaţia non — invazivă ameliorează simptomatologia şi variabilele fiziologice şi reduce semnificativ necesarul de ventilaţie invazivă şi mortalitatea.
Pacienţii care dezvoltă insuficienta cardiaca congestiva cardiogen ca urmare a unui infarct miocardic acut cu supradenivelare de segment ST sunt cel mai adesea vârstnici, cu istoric de diabet zaharat, cu infarct miocardic în antecedente sau cu insuficiență cardiacă congestivă şi care au suferit un infarct miocardic anterior la momentul dezvoltării şocului.
Complicaţiile mecanice trebuie luate în calcul la pacienţii care dezvoltă şoc pe parcursul unui infarct miocardic nonanterior. Alte complicaţii care pot duce la apariţia şocului cardiogen la pacienţii cu STEMI infarct miocardic acut cu supradenivelare de segment ST includ defecte mecanice — ruptura septului interventricular, ruptura de muşchi papilari sau de perete liber cu tamponadă, infarct de ventricul drept, scădere marcată a presarcinii hipovolemie.
B Aritmii Fibrilaţia atrială este cea mai frecventă aritmie în insuficienţa cardiacă ; aceasta creşte riscul complicaţiilor tromboembolice în special accident vascular şi poate duce la agravarea simptomatologiei. Este incert faptul că fibrilaţia insuficienta cardiaca congestiva este un predictor independent de mortalitate, dar poate cauza insuficiență cardiacă sistolică.
La un pacient care prezintă insuficiență cardiacă şi fibrilaţie atrială, în special un prim episod sau fibrilaţie linex cu prostatita paroxistică, trebuie avute în vedere câteva elemente: identificarea unei cauze tratabile hipertiroidism, diselectrolitemii, hipertensiune necontrolată, disfuncţie a valvei mitraleidentificarea eventualilor factori precipitanţi şi profilaxia evenimentelor tromboembolice.
Aritmiile ventriculare sunt frecvente la pacienţii cu insuficiență cardiacă, în special la aceia cu ventricul stâng dilatat şi cu fracţie de ejecţie scăzută. Înregistrările ECG făcute în ambulator pacienţilor cu insuficiență cardiacă detectează complexe ventriculare premature la un număr foarte mare de insuficienta cardiaca congestiva, iar tahicardia ventriculară nesusţinută asimptomatică este comună.
Aritmiile ventriculare maligne se asociază cu un prognostic nefavorabil. Această patologie reprezintă o complicaţie tot mai frecventă a insuficienței cardiace.
Generalitati
Riscul relativ de embolie pulmonară la pacienţii cu insuficiență cardiacă este cel puţin dublu faţă de pacienţii fără insuficiență cardiacă şi creşte cu scăderea funcţiei sistolice a ventriculului stâng.
În acest context, se impune adoptarea profilaxiei trombembolismului venos la pacienţii spitalizaţi cu insuficiență cardiacă.
Opţiunile existente sunt reprezentate de profilaxia farmacologică cu heparină nefracţionată subcutanată, heparină cu greutate moleculară mică sau fondaparinux şi de profilaxia mecanică cu contenţie elastică sau cu dispozitive compresive pneumatice. Pacienţii cu insuficiență cardiacă cu risc crescut de embolie pulmonară pot beneficia de profilaxie combinată — farmacologică şi mecanică. Anticoagularea profilactică cu heparine cu greutate moleculară mică sau cu fondaparinux este în general asociată cu risc scăzut de sângerare, dar frecvența complicaţiilor hemoragice poate creşte la pacienţii insuficienta cardiaca congestiva asociază insuficiență cardiacă şi disfuncţie renală.
Adresa de e-mail a destinatarului X Insuficienta cardiaca congestiva este o boala cronica progresiva, ce afecteaza puterea de pompare a muschilor inimii. Inima are patru camere, patru cavitati: doua atrii si doua ventricule.
Pneumonia asociată dispozitivelor de ventilaţie este responsabilă de creşterea duratei spitalizării cu o medie de 10 zile, ceea ce creşte semnificativ costurile per episod. Pneumoniile nosocomiale sunt asociate cu mai multe decese decât orice altă infecţie din organism. Riscul de deces ca urmare a pneumoniei nosocomiale variază în insuficienta cardiaca congestiva de mai mulţi factori, printre care comorbiditățile, terapia antibiotică neadecvată şi implicarea unor agenţi patogeni specifici în mod particular, Pseudomonas aeruginosa sau Acinetobacter.
Aceste infecţii sunt cauzate în general de răspândirea germenilor patogeni către regiunea periuretrală de la nivelul perineului sau al tractului gastrointestinal — situaţie întâlnită cel mai frecvent la femei — sau prin contaminarea intraluminală a cateterelor produsă de către personalul medical în timpul manevrării cateterelor sau al golirii pungilor de drenaj.
Cauzele insuficientei cardiace congestive
Sepsisul poate apărea ca răspuns la orice clasă de microorganisme. Prezenţa microorganismelor în fluxul sanguin nu este obligatorie, în contextul în care unele inflamaţii locale pot duce la apariţia hipotensiunii şi a disfuncției de organ la distanţă.
Practică medicală Insuficienta cardiaca la bolnavul varstnic Dr. Camelia Diaconu, Sef de lucrari UMF "Carol Davila", Bucuresti, Spitalul Clinic de Urgenta FloreascaMedic primar boli interne, specialist cardiologie Rezumat: Insuficienta cardiaca congestiva reprezinta unul dintre cele mai frecvente diagnostice la bolnavul varstnic. La pacientul varstnic, diagnosticul clinic de insuficienta cardiaca este dificil, din cauza absentei simptomelor si semnelor tipice.
Complicaţiile cardiopulmonare pe care le induce şocul septic sunt numeroase, iar efectul global pe care acestea îl au asupra organismului este semnificativ mai ales în contextul în care pacienţii prezintă patologie cardiacă. Sepsisul determină apariţia hipotensiunii, afectarea funcţiei miocardice, cu scăderea volumelor telediastolice şi telesistolice, ceea ce duce la scăderea fracţiei de ejecţie, modificare ce apare în 24 de ore la majoritatea pacienţilor cu sepsis sever.
Disconfort prostatită după urinare este o infecţie bacteriană acută a pielii şi a ţesutului subcutanat, cel mai adesea determinată de streptococi sau stafilococi.
Factorii de risc ai acestei infecţii sunt reprezentaţi de anomalii tegumentare de exemplu, traumatisme, ulceraţii, infecţii fungice, compromiterea barierei cutanate din cauza unor afecţiuni preexistente la acest nivelcare sunt frecvente la pacienţii cu insuficiență venoasă cronică sau limfedem.
În cazul pacienţilor cu insuficiență cardiacă acută imobilizarea prelungită este cea care predispune la apariţia trombozei venoase profunde care poate evolua spre insuficiență venoasă cronică. Alte modificări apărute ca şi consecinţă a insuficienței venoase cronice sunt eritemul, dermatita, hiperpigmentarea şi ulceraţiile cutanate. Escarele apar atunci când ţesuturile moi sunt comprimate între proeminențele osoase şi suprafeţele dure sau când forţele de frecare sau forfecare produc eroziuni, ischemie tisulară şi infarctizare.
Imobilizarea este cel mai important factor de risc, atât prin reducerea mişcărilor spontane cât şi prin incapacitatea schimbării frecvente a poziţiei datorită slăbiciunii. Alţi factori includ incontinența urinară şi fecală, statusul nutriţional deficitar inclusiv deshidratarea, diabetul zaharat, afecţiunile insuficienta cardiaca congestiva. B Agravarea insuficienței renale — Sindrom cardiorenal Rinichiul joacă două roluri fundamentale în fiziopatologia insuficienței cardiace: modulează condiţiile de încărcare a inimii prin controlul volumului intravascular şi este responsabil de eliberarea de neurohormoni sistemul renină — angiotensină — aldosteron.
Anomaliile funcţiei renale s-au dovedit a fi factori de risc pentru progresia şi decompensarea insuficienței cardiace.
În vreme ce deficitul funcţiei renale poate servi ca un marker de severitate crescută a bolii, se pare că modificările funcţiei renale apărute pe durata terapiei insuficientei cardiace acute sindromul cardiorenal pot juca de asemenea un rol în fiziopatologie. Debitul cardiac scăzut şi terapia excesivă insuficienta cardiaca congestiva diuretice de ansă pot avea ca rezultat activarea neuro — hormonală ulterioară, care este considerată ca fiind cauză de sindrom cardiorenal.
Acesta este definit ca agravarea funcţiei renale pe durata spitalizării pentru insuficiență cardiacă acută, în ciuda ameliorării clinice ca răspuns la terapia diuretică şi la volumul intravascular insuficienta cardiaca congestiva. Datele sugerează că valorile crescute ale presiunii venoase centrale pot contribui la apariţia sindromului.
Este importantă diferenţierea între disfuncţia renală un fenomen posibil tranzitor, adesea asociat cu factori hemodinamici locali sau sistemici şi afectarea renală veridică. Atât leziunea miocardică cât şi cea renală apărute pe parcursul spitalizării pacienților cu insuficienta cardiaca congestiva cardiacă acută pot contribui la progresia insuficienței cardiace.
Sindromul cardiorenal este întâlnit frecvent la pacienţii care sunt respitalizați pentru insuficiență cardiacă şi la care diureza adecvată este dificil de obţinut din cauza agravării indicilor de funcție renală.
Agravarea acestor indici contribuie la creşterea duratei spitalizării şi prezic rate crescute de respitalizare şi deces. Rata filtrării glomerulare este redusă la majoritatea pacienţilor cu insuficiență cardiacă, în special în stadiile avansate, iar funcţia renală este un predictor independent de prognostic puternic.
Blocanţii sistemului renină — angiotensină — aldosteron determină frecvent scăderea ratei filtrării glomerulare, dar această modificare este frecvent uşoară şi nu ar trebui să ducă la întreruperea tratamentului. C Diselectrolitemii Hiponatremia apare frecvent la pacienţii cu insuficiență cardiacă, în special concluzie prostatita cronica perioadele de decompensare.
Deşi hiponatremia este asociată cu creşterea semnificativă a mortalităţii intraspital şi a duratei internării, strategiile de corectare insuficienta cardiaca congestiva nivelelor sodiului seric nu au condus la îmbunătăţirea evoluţiei clinice, aceasta nefiind corectată în mod uzual pe durata spitalizării. Mai mult, hiponatremia a fost asociată cu afectarea cognitivă şi a funcţiei neuromusculare, element cu importanţă aparte la pacienţii vârstnici cu insuficiență cardiacă.
Hipopotasemia apare frecvent la pacienţii cu insuficiență cardiacă trataţi cu diuretice, crescând riscul de aritmii cardiace. Diabetul zaharat, boala renală cronică, inhibitorii enzimei de conversie şi diureticele antialdosteronice pot creşte riscul de hiperpotasemie. Folosirea diureticelor în doze mari, aşa cum insuficienta cardiaca congestiva întâmplă în managementul iniţial al insuficienței cardiace acute este adesea asociată cu perturbări hemodinamice, renale sau electrolitice.
Scăderea rapidă a volumului circulant poate determina hipotensiune şi scăderea perfuziei renale. Aceasta se manifestă deseori prin creşterea ureei şi a creatininei. Deşi aceste modificări sunt reversibile, episoade repetate pot duce la leziuni renale. Modificări electrolitice, incluzând hipopotasemia, hipomagneziemia şi hiponatremia, apar frecvent.
Care este tratamentul în insuficiența cardiacă acută? Managementul pacientului cu insuficiență cardiacă este împărțit în patru faze: faza iniţială în departamentul de urgenţă ; faza de spitalizare; faza precoce după externare.
- Speranta de viata si sfaturi daca suferi de insuficienta cardiaca Publicat la data de Ce inseamna Insuficienta cardiaca?
- Insuficiența cardiacă acută – diagnostic și tratament – freelinks.ro
- Insuficienta cardiaca congestiva: cauze si tratament
- Share on Facebook Share on Twitter Share on Linkedin Share on Pinterest DEFINITIE: Insuficienta cardica IC este un sidrom clinic determinat de incapacitatea inimii de a asigura un debit circulator adecvat nevoilor metabolice ale organismului sau asigurarea acestui debit cu pretul unei cresteri simptomatice a presiunilor de umplere a cordului.
- insuficienta cardiaca congestiva - Traducere în germană - exemple în română | Reverso Context
- Speranta de viata si sfaturi daca suferi de insuficienta cardiaca
Evaluarea şi managementul se desfăşoară adesea concomitent. Morfina poate fi folosită de asemenea pentru edemul pulmonar acut; protejarea și conservarea miocardului şi a funcţiei renale: evitarea hipotensiunii arteriale sau a creşterii frecvenţei cardiace, în special la pacienţii cu boala coronariană. Utilizarea agenţilor inotropi ar trebui restricţionată la pacienţii cu debit cardiac scăzut hipotensiune cu hipoperfuzie de organ ; stratificarea riscului: în scopul alocării adecvate a resurselor.
Pacienţii cu suspiciune de insuficiență cardiacă acută trebuie să treacă prin două nivele de triaj. Pacienţii cu tahipnee importantă, hipoxie şi modificări ale statusului mental necesită intervenţie agresivă prin ventilaţie non — invazivă sau chiar intubare endotraheală. Ventilaţia non — invazivă cu presiune pozitivă nu numai că ameliorează evenimentele fiziopatologice, dar există studii care sugerează că reduce mortalitatea şi necesitatea intubării.
Totuşi, această terapie necesită cooperarea pacientului, motiv pentru care pacienţii cu alterare a statusului mental nu sunt eligibili. În insuficienta cardiaca congestiva, pacienţii care se prezintă cu hipotensiune și semne de hipoperfuzie de organ status mental alterat, diureză scăzută, extremităţi slab perfuzate asociate cu edem pulmonar pot necesita încărcare lichidiană şi terapie inotropă agresivă. Această categorie de pacienţi critici al căror status hemodinamic e neclar pot beneficia de cateterizare a inimii drepte şi frecvent necesită internare în secţia de terapie intensivă pentru monitorizarea atentă şi continuarea tratamentului.
Acest triaj secundar are ca scop clasificarea pacienţilor în unul din cele două profile hemodinamice prezentate în tabelul de mai jospentru ca terapia să fie ţintita pe mecanismul fiziopatologic.
